zacariagrouplogo

Zacaria își reorganizează portofoliul industrial și investește în noi proiecte

Compania Zacaria, cu sediul principal în Sibiu, a vândut o parte din portofoliul de parcuri industriale către CTP. Capitalul obținut permite companiei sibiene să susțină o creștere organică centrată pe dezvoltarea de parcuri industriale, centre comerciale și proiecte rezidențiale.

„Dorim în primul rând să mulțumim clienților, care ne-au fost aproape și cu care am reușit să dezvoltăm o relație de parteneriat și prietenie, și să le urăm succes în demersurile lor viitoare. În ceea ce privește planurile noastre imediate, vom continua dezvoltarea de noi parcuri industriale, în primă fază în Sibiu și Pitești și, mai mult, vom accelera construcția ansamblurilor rezidențiale, având deja câteva terenuri pregătite. În același timp, infuzia de capital va fi direcționată și către noi linii de business pe care dorim să le deschidem în România, îndeosebi în sectorul de retail”, a declarat Jonathan Scifo Diamantino, CEO Zacaria.

Tranzacția record a anului, intermediată de Avison Young prin David Canta, a vizat patru parcuri industriale din Sibiu, Craiova, Oradea și Arad, cu  un grad de ocupare de 100%.  Zacaria a beneficiat și de sprijinul unei echipe experimentate de avocați ai Țuca Zbârcea & Asociații, coordonate de avocații asociați Răzvan Gheorghiu-Testa și Dragoș Apostol.

Investiții imediate în proiecte rezidențiale

„Un capitol s-a închis pentru Zacaria, însă un altul mai incitant abia începe. În ultimele luni am lucrat intens pentru a putea demara cât mai rapid trei proiecte rezidențiale, în Sibiu, Craiova și București. Eforturile au dat rezultate și suntem încântați că putem începe lucrările în perioada imediat următoare, astfel că vom scoate pe piață aproximativ 550 de apartamente la standardul de calitate demonstrat deja prin proiectele anterioare”, a declarat Jonathan Scifo Diamantino, CEO Zacaria.

În continuare, Zacaria va demara în luna octombrie a acestui an un proiect rezidențial în Sibiu ce totalizează 3 blocuri și 121 de apartamente. Situat în imediata vecinătate a viitorului spital județean, cartierul privat Valletta Park va dispune de apartamente cu 2, 3 și 4 camere cu suprafețe generoase. Vânzările vor începe în aceeași lună, existând deja un interes ridicat din partea cumpărătorilor.

Pentru finalul anului 2021, Zacaria a programat debutul unui alt proiect major situat în centrul Craiovei. Valletta Towers însumează 191 de apartamente dispuse în 4 blocuri. Cu parcare subterană pe două niveluri și acces direct într-un viitor boutique mall, planificat pentru faza a doua a proiectului, ansamblul va fi un reper în materie de proiecte rezidențiale de lux, într-un oraș aflat în continuă dezvoltare.

Totodată, în prima jumătate a anului 2022, compania intenționează să demareze și faza a doua a proiectului situat în Pipera, American Village. Vânzarea vilelor din cartierul bucureștean a ajuns aproape de final, astfel că dezvoltatorul pregătește lansarea pe piață a 234 de apartamente de 2, 3 și 4 camere.

Diversificarea portofoliului spre segmentul de retail

După succesul reconvertirii unui parc industrial în centru de shopping în zona de Vest a Sibiului, unde Zacaria a reușit să asigure prezența unor retaileri de top din segmentul home&deco, precum Jysk, Casa Rusu sau Naturlich, compania a hotărât să dezvolte un nou proiect de tip strip mall, în centrul orașului Cisnădie.

Securizând deja Lidl ca ancoră de food, dezvoltatorul intenționează să construiască două clădiri cu o suprafață închiriabilă de aproape 9.000 mp. Cisnădie Retail Park va reprezenta primul proiect de acest tip din oraș. “Locația ultra-centrală și accesul facil sunt două atuuri extrem de importante pentru chiriași, și avem deja discuții cu nume importante din segmentul de retail. Ne dorim ca acest proiect să devină principalul centru de shopping și de relaxare pentru populația din Cisnădie și nu numai, iar conceptul deja creat ține cont de regenerarea urbană a zonei”, a declarat Marius Moga, director de vânzări și marketing al Zacaria.

load more hold SHIFT key to load all load all