zacariagrouplogo

A ieșit cu "SKA-ndal" în Zacaria

De-a lungul timpului am fost mereu deschiși să găzduim diverse evenimente în parcurile noastre industriale, fie că a fost vorba de o parcare pentru pasionații de curse de mașini, fie că a fost un rave party într-o hală industrială disponibilă. Dar anul acesta, fiind mai special, ne-am gândit că este momentul să devină și oficial. Da, ne plac “întâmplările”. Ne place să ieșim din birourile noastre și să cunoaștem oameni, să învățăm lucruri noi, să “furăm” idei și să ne bucurăm de experiențe noi. Așa că, oficial, am hotărât să ne deschidem halele pentru comunitate.

Și primul eveniment din 2020 a fost să fie în luna mai: Suburbia 11 avea nevoie de un spațiu unde să poată da volumul la maxim, noi aveam un modul disponibil în Network Industrial Park. A match made in Heaven. Și a meritat să vedem cum un spațiu industrial, atât de gol și rece în esența sa, se transformă și se încălzește cu energia de pe scenă și cu entuziasmul celor care urmăreau spectacolul de acasă, pentru că SKA-ndal a fost un concert fără public, transmis live pe internet.

Și pentru că ne-a plăcut, invităm în continuare comunitatea și în special organizatorii de evenimente să ne treacă pragul, dacă au nevoie, vreodată, de o întâmplare.

load more hold SHIFT key to load all load all